Dividende în 2026 – ce taxe plătești și ce trebuie declarat

Ultima actualizare: 

În acest articol

Dacă ești asociat într-un SRL și îți distribui profitul prin dividende, trebuie să știi exact ce taxe plătești și ce declarații sunt obligatorii.

În 2026, calculul impozitului pe dividende se va majora la 16%, așa că acest ghid îți explică pe înțelesul tău cum funcționează dividendele în România și cum poți evita sancțiunile fiscale respectând legea.

Ce sunt dividendele și cum funcționează în România?

Dividendele sunt sumele distribuite asociaților unei firme din profitul net rămas după plata impozitelor și acoperirea eventualelor pierderi. Cu alte cuvinte, dacă firma ta are profit și decizi să îl împarți, partea care îți revine se numește dividend.

Cum se stabilesc dividendele?

Dividendele se pot distribui doar după ce firma a trecut prin toți pașii legali: a acoperit pierderile anterioare și a achitat impozitul pe profit sau pe venitul microîntreprinderii. 

Ulterior, asociații decid în cadrul Adunării Generale (AGA) ce parte din profit va fi retrasă sub formă de dividende și ce parte va rămâne de reinvestit.

Cine poate primi dividende?

Dreptul la dividende îl au exclusiv asociații firmei, în funcție de capitalul social pe care îl dețin. Dacă ești asociat unic, vei încasa 100% din profitul distribuit. Dacă există mai mulți asociați, dividendele se împart proporțional cu numărul de părți sociale sau acțiuni.

Cum poți încasa dividende și ce impozite trebuie să plătești pentru ele?

Pentru a încasa dividende în 2026, firma trebuie să urmeze pașii legali și fiscali prevăzuți de Codul Fiscal. Procesul nu este complicat, dar fiecare etapă are importanța ei și trebuie respectată pentru a evita amenzi sau regularizări ulterioare.

Pașii pentru distribuirea dividendelor

  1. Închiderea anului fiscal și depunerea situațiilor financiare – profitul firmei se stabilește oficial prin bilanțul anual sau, în cazul dividendelor interimare, printr-un bilanț interimar, trimestrial, depus la ANAF.
  2. Hotărârea AGA de distribuire – asociații decid ce parte din profit va fi distribuită și consemnează acest lucru printr-o hotărâre oficială.
  3. Calcularea și reținerea impozitului de 16% de către firmă și reținut la sursă, înainte ca banii să ajungă la asociat.
  4. Plata sumelor nete către asociați – după reținerea impozitului, firma virează dividendele către asociați, proporțional cu părțile sociale deținute.

Taxele aplicabile în 2026

  • Impozitul pe dividende este de 10%, aplicat asupra sumei brute înainte de distribuire. 
  • CASS (Contribuția la Asigurările Sociale de Sănătate) de 10% se aplică doar dacă veniturile din dividende, cumulate cu alte venituri (chirii, PFA, drepturi de autor etc.), depășesc plafonul legal de 24.300 lei (echivalentul a 6 salarii minime brute pe economie în 2025).

Important: Plafonul CASS pentru dividende nu se va modifica în 2026 și rămâne la 6, 12 și 24 salarii minime (spre deosebire de veniturile din activități independente unde plafonul maxim crește la 72 salarii minime). Vezi diferențele dintre activitatea independentă și cea dependentă.

Dividende vs. alte tipuri de plăți către asociați – care e diferența?

Dividendele nu sunt singura modalitate prin care un asociat poate obține bani din firmă. Există mai multe forme legale de retragere a sumelor, însă fiecare are implicații fiscale diferite:

  • Salariu ca administrator – dacă ești și administrator al firmei, poți încheia un contract de muncă sau de mandat și să primești venituri salariale. Salariul este supus tuturor contribuțiilor sociale (CAS, CASS și CAM), ceea ce face ca taxele să fie mai mari decât în cazul dividendelor.
  • Rambursarea aporturilor – dacă ai creditat firma sau ai adus aporturi suplimentare, acestea pot fi returnate atunci când există destui bani în firmă. Rambursările de aporturi nu sunt considerate venit impozabil, deci nu implică taxe suplimentare.
  • Împrumuturi între asociat și SRL – poți împrumuta firma sau, invers, firma îți poate acorda un împrumut, dar cu respectarea limitărilor legale și a dobânzilor (dacă sunt prevăzute). Împrumuturile nu sunt considerate venituri, dar pot fi verificate de ANAF dacă nu respectă legislația (ex. limitări privind dobânda).

Spre deosebire de aceste tipuri de plăți, dividendele sunt impozitate cu 16% reținut la sursă, iar asociații care depășesc anumite plafoane de venituri totale (din toate sursele) trebuie să plătească CASS de 10%.

Astfel, dacă vrei să îți retragi profitul, dividendele rămân opțiunea cea mai simplă și mai avantajoasă fiscal, cu condiția să ții cont de regulile de impozitare și declarare.

Cât se plătește impozit pe dividende în 2026 și cum se calculează CASS?

În anul 2026, impozitul pe dividende este de 10%, dar dacă veniturile tale (inclusiv cele din dividende) depășesc anumite praguri, trebuie să plătești și CASS – 10%.

Impozitul pe dividende în 2026

Impozitul este aplicat la sursă de către SRL. Cota de impozit pe dividende este 16%.

Exemplu pentru dividend de 100.000 lei:

  • Impozit 16% → 16.000 lei (reținut de firmă)
  • Venitul net: 84.000 lei
  • CASS (depășește plafonul de 6 salarii): 4.860 lei
  • Suma finală în buzunar: 79.140 lei

Cum se aplică CASS pentru dividende?

CASS devine obligatorie dacă veniturile realizate (dividende, chirii, drepturi de autor, etc.), cumulate, depășesc:

  • 6 salarii minime (24.300 lei)
  • 12 salarii minime (48.600 lei)
  • 24 salarii minime (97.200 lei) 

CASS se calculează astfel:

Venituri cumulateCASS de plată (10% din plafon)
≤ 24.300 lei0 lei
> 24.300 și ≤ 48.600 lei2.430 lei
> 48.600 și ≤ 97.200 lei4.860 lei
> 97.200 lei9.720 lei

Cum se declară și plătește CASS

Pentru a declara CASS se completează Declarația Unică (Formularul 212), care trebuie depusă până la data de 25 mai a anului fiscal următor. 

CASS se plătește în două tranșe: 25% la momentul depunerii Declarației Unice, 75% până la 25 mai 2026.

Important: Odată cu majorarea salariului brut la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026, și plafoanele CASS se vor modifica în consecință.

Care este diferența între dividende anuale și interimare?

Dividendele pot fi distribuite fie după aprobarea bilanțului anual, fie pe parcursul anului, în baza unor situații financiare interimare. Ambele opțiuni sunt legale, însă există diferențe importante de procedură și responsabilitate fiscală.

Dividende anuale

Dividendele anuale sunt cele mai des întâlnite. Ele se acordă după ce firma finalizează exercițiul financiar și depune bilanțul contabil. Practic, după aprobarea situațiilor financiare de către Adunarea Generală a Asociaților (AGA), profitul net poate fi împărțit între asociați, proporțional cu părțile sociale.

Avantajul este că există o imagine clară asupra rezultatelor firmei și riscul unor erori contabile sau fiscale este minim.

Dividende interimare

Dividendele interimare se pot distribui pe parcursul anului, fără a aștepta bilanțul anual. Pentru aceasta, firma trebuie să întocmească și să depună la ANAF un bilanț interimar. După ce profitul este estimat, AGA poate decide distribuirea unor sume sub formă de dividende.

Riscul apare dacă, la finalul anului, profitul real este mai mic decât cel estimat. În acest caz, asociații pot fi obligați să returneze diferența către firmă.

Sfat: Dacă vrei să profiți de impozitul de 10%, poți distribui dividende interimare pentru primele 3 trimestre ale anului 2026 (cu bilanț interimar depus la ANAF și o hotărâre AGA existentă). Acestea vor fi impozitate cu 10% dacă taxele sunt plătite până la 25 ianuarie 2026, dar se vor regulariza pe baza bilanțului anual.

Care opțiune este mai fezabilă?

Dacă îți dorești predictibilitate și mai puțin risc, dividendele anuale sunt cea mai sigură variantă. Dacă însă ai nevoie de lichidități rapide și firma are rezultate bune în primele luni ale anului, poți opta pentru dividende interimare, dar cu atenție la eventualele regularizări ulterioare.

Ce declarații trebuie depuse pentru dividende în 2026?

Atât firma, cât și asociații au obligații fiscale atunci când se distribuie dividende.

Obligațiile firmei (SRL)

  1. Declarația 100 (D100) – pentru impozitul pe dividende reținut la sursă (se completează de către firmă). Se depune lunar sau trimestrial, până pe 25 a lunii următoare distribuirii dividendelor. În aceeași zi se plătește și impozitul de 16% către bugetul de stat.
  2. Declarația 205 (D205) – pentru raportarea veniturilor plătite și a impozitelor reținute. Firma depune declarația anual, până pe 28 februarie 2026 (pentru dividende distribuite în 2025). Include toate sumele distribuite și impozitele reținute pentru fiecare asociat.

Declarațiile la ANAF pot fi completate și depuse digital dacă firma are acces în SPV.

Obligațiile asociaților

  1. Declarația Unică – se depune până pe 25 mai doar dacă veniturile din dividende și alte surse depășesc plafonul pentru CASS (24.300 lei în 2025). În cadrul DU, asociatul declară toate veniturile obținute din activități independente și stabilește dacă datorează CASS în funcție de prag.

Persoanele fizice care completează Declarația Unică în format electronic au nevoie de o semnătură electronică calificată proprie, distinctă de cea a firmei. 

De la €23/an*

Semnătură electronică în Cloud

Accesibilă și flexibilă, această soluție permite utilizarea certificatelor digitale direct din platforme online. Este perfectă pentru fluxurile de lucru digitale.

Obține semătura în cloud
Emitere în aceeași zi
Compatibilă cu SPV, ANAF, e-Factură
100% online
De la €26/an*

Semnătură electronică pe Token

Această soluție utilizează un dispozitiv hardware pentru stocarea certificatelor și cheilor criptografice. Este ideală pentru utilizatorii care își doresc controlul fizic asupra semnăturii lor.

Obține semătura pe token
Livrare în 3-5 zile lucrătoare
Identificare 100% online
Nu necesită conexiune la Internet

*Prețurile sunt valabile pentru certificatele emise pe o perioadă de 3 ani și nu includ TVA.

Impozitul pe dividende explicat – ce trebuie să știe asociații firmei în 2026

Dacă ești asociat într-un SRL, trebuie să reții că, deși firma se ocupă de impozit și declarațiile aferente, tu, ca asociat, trebuie să verifici plafonul și să depui Declarația Unică pentru CASS:

  • Dacă dividendele și alte venituri cumulate nu depășesc 24.300 lei, nu se plătește CASS.
  • Dacă se depășesc pragurile de 24.300, 48.600 sau 97.200 lei, datorezi CASS în funcție de prag (2.430 / 4.860 / 9.720 lei).
  • CASS se declară prin Declarația Unică, până la data de 25 mai a anului fiscal următor, indiferent de momentul în care ai încasat dividendele. 

Nu în ultimul rând, trebuie să ai în vedere să nu depășești termenul de 25 mai pentru depunerea Declarației Unice. 

Astfel, retragerea profitului sub formă de dividende în 2026 devine un proces simplu și predictibil, fără surprize din partea ANAF.